La doi pasi de brutaria bancheritei, pe urmatoarea strada, trei baieti despre care am citit ca au plecat de timpuriu prin lume si si-au luat singuri viata in maini, lucrand prin restaurante si invatand sa faca aluaturi, au deschis o mica pizzerie in care bucurestenii dau acum navala.
Brothers e o un mic restaurant “pizza & pasta” pe strada Chile, unde aceasta se intersecteaza cu Calea Floreasca, aproape de Spitalul de Urgenta. E la parterul unei cladiri ce pare relativ noua, destul de mica si inghesuita printre alte constructii mai noi sau mai vechi, ridicate care cum s-a putut, asa cum sunt multe in partea aceea de Bucuresti. O buna bucata de vreme a fost acolo un fel de cafenea care isi luase numele dupa loc, adica Chile.
Numele “Brothers” vine de la cei trei frati care au pornit aceasta afacere, Claudiu, George si Florin Toader, “care fac pizza de cand se stiu si au adunat zeci de diplome la concursuri internationale de profil” – asa cum se prezinta ei insisi. Baieti tineri si vanosi, de cartier, cu tatuaje si cu alti markeri sociali in display, cu insolenta aferenta statutului de odata aparut in televizor pe la nu stiu ce emisiuni cu duduite gurese si agramate si flacai in perpetua erectie.
Brothers Pizza Bar Focaccia, pe numele lui de pe panou, a fost deschis acum un an, in februarie 2014. E un loc stramt, cu pereti de sticla pe doua laturi, pana jos. In spate au alta camera, parca si mai mica, aceea fara geamuri deloc, din cate am putut sa-mi dau seama. Probabil ca l-au lasat asa cum l-au gasit, nu pare sa fi trecut vreo bidinea pe acolo in ultimii ani. Niste decoruri prafuite au fost puse pe unde s-a gasit un loc de asezat sau de agatat, mesele foarte inghesuite. Toata bucataria e in mijlocul restaurantului, separata doar de o tejghea, si acolo la fel, claie peste gramada tot ce au putut pune ca sa iasa pizza si paste pana la urma.
Nu stiu daca e o neglijenta asumata, studiata, recomandata de cineva care se pricepe bine la marketing, sau, mai degraba, normalitatea romantica a micului business antreprenorial inceput aproape fara bani si cu concentrare pe ceea ce conteaza cu adevarat intr-un restaurant, adica pe mancare, si nu pe decoruri. Cred ca, mai degraba, e vorba despre a doua varianta. Baietii plecati de timpuriu prin lume au vazut ca asa se fac lucrurile acolo pe unde au trecut. Daca stii sa faci mancare buna, iti faci tu micul tau bistrou, in care gatesti, servesti, faci cumparaturile si tii casa. Gasesti un mic local, cat de ieftin se poate, si te pui pe treaba de dimineata pana noaptea tarziu. Daca chiar faci mancare buna si cinstita, pana la urma se umple micul local, oricum ar arata el.
Si baietii de la Brothers fac mancare buna si la vedere, dupa cum am spus, adica cele cateva feluri de pizza, paste si, parca, si vreo doua salate si deserturi. Adica alt obicei bun adus cu ei de pe unde au umblat, sa faca doar ceea ce stiu ei ca le iese bine, si nu mai mult de atat.
Serviciul a fost in ton cu decorul, adica amestecat si informal. Au o chelnerita imbufnata rau, care nu se potriveste defel cu locul, insa atmosfera e intretinuta si dominata de unul dintre frati, cel cu tatuaj (cand am fost noi acolo), care gateste, mai aduce cate o farfurie, da ordine, vorbeste cu cate cineva din celalalt colt peste capetele tuturor, striga in telefon, ia comenzi, face pachete pentru livrare, umbla la cuptor, se rasteste la chelnerita deja imbufnata… toate in acelasi timp, evident!
Preturile nu sunt mici la Brothers Pizza, mai ales daca le compari cu ce te-ai fi asteptat cand intri pentru prima data intr-un astfel de loc. Insa lumea plateste, si chiar considera ca a facut o afacere buna, fiindca pizzeria pare tot timpul plina, si mai sunt si destui care vin sa ia la pachet. Unii par obisnuiti ai locului, carora care fratele cu tatuaj li se adreseaza sonor si directiv, autoritar, de peste tejghea, postura care pare sa fie de la sine inteles pentru toti cei de acolo din partea cuiva care a aparut la televizor. Pe mine nu prea a stiut de unde sa ma ia. Cand l-am intrebat daca pot sa-i fac o poza a crezut ca vreau sa cer cuiva sa imi faca mie impreuna cu el, ca sa am amintire cu o vedeta. S-a mirat putin cand am pozat pizza si peretii, dar apoi nu m-a mai bagat in seama si si-a vazut de ale lui.
Noua ne-a placut la Brothers Pizza, adica ne-a placut si pizza, si pastele si, mai ales, povestea lor si lucrurile facute la vedere, clare, fara ocolisuri si sclifoseli, atmosfera proletara, de cartier. Daca as manca mai des pizza, m-as mai duce pe la ei.
O poveste despre o bancherita si niste baieti veseli cu tatuaje, adica despre niste oameni veniti din lumi total diferite, care s-au intalnit in acelasi loc si ajung sa faca acelasi lucru, unul langa altul, fiecare in felul lui…
