Meze e in Centrul Istoric al Bucurestiului, in coltul dinspre fosta Opereta, unde se termina Calea Victoriei in Dambovita, vizavi de doua restaurante destul de cunoscute de acum ale zonei, Ceaikovski (scris la ei Tchaikovsky) si The Artist. Meze e destul de mic, are cateva mese cam ingesuite. Amenajarea si decorurile sunt grecesti, evident, cu alb si albastru, insa nu mi s-au parut prea inspirate, sunt cam reci si impersonale.
In meniu au de toate la Meze – nu foarte multe, insa destul de diversificat. Luandu-te dupa numele locului te-ai astepta ca la o gustare asortata (pe care mai dai si 50 de lei, pe deasupra) sa primesti tot felul de bunatati. Insa nu au socotit ca merita sa le strice pe noi, asa ca ne-au adus doua movilite cu crema de branza, una cu icre, doua sarmalute minuscule si trei aschii de peste caruia nici nu am putut sa-i simt gustul, atat de mici erau. Probabil ca era bun. Mielul a fost bun, garnitura de orez incolora si insipida; chiftelutele au ramas in farfurie, la fel si orezul, care era acelasi, de fapt, nu s-au gandit sa ne sugereze sa nu luam de doua ori aceeasi garnitura. Carnaciorii grecesti pareau sa fie chiar grecesti, cu mult cimbru si tari, adica mai putin buni decat niste carnati adevarati romanesti. Cartofii prajiti erau cartofi prajiti, nimic mai mult.
Lume era la Meze, unii in grupuri, cu flori si cadouri, semn ca s-au gandit ca acesta ar fi un loc bun de petrecere. Sa le fie de bine! Serviciul a fost destul de bun, insa ceremonios si impersonal, aliniat doar cu preturile, nu cu atmosfera, cu ideea de tarverna si cu tot ce inseamna un local si spiritul grecesti. Si prezentarea mancarii era tot pe acolo, pe farfurii mari, gen platou, de restaurant de lux, de erai obligat sa fii inventiv ca sa gasesti loc la toate.
Preturile mari, dupa cum am spus, lasi usor 3 – 400 de lei la Meze pentru o masa in doi, cu desert si un vin bun, daca nu esti atent. Eu cred ca nu face banii acestia, cel putin judecand dupa ce am mancat noi acolo.
