In 2001 a fost deschis pentru prima data un local la parterul blocului aceluia comunist din cartierul Tineretului, si era o cafenea cu originalul nume Il Cafe. Apoi a devenit Taverna La Gigi, iar mai tarziu Taverna La Misto. Florin Calinescu a cumparat restaurantul in 2005 si fostul proprietar a revendicat numele “la misto”, asa ca in urma cu vreo doi ani actualul patron i-a pus numele actual, ca sa transeze disputa.
Spatiul e destul de mare, mai ales ca au reusit sa ia si o bucatica de cartier din fata blocului si sa o acopere, extinzand deci locul cu o terasa semi-inchisa, care pare functionala si in timpul iernii. Cred ca intra peste 150 de oameni acolo. E destul de intunecos La Calinescu, lumina intra doar dinspre terasa, nu sunt geamuri pe partea cealalta. Locul e decorat cam de-a valma, cu ce le-a picat in mana. Pare sa fie si o “tema”, totusi, pentru ca multe se invart in jurul fotbalului: bannere ale unor cluburi celebre din Europa, niste poze cu aceeasi trimitere, mai multe televizoare mari fixate numai pe canalele de sport si alte asemenea. Mobilierul e simplu si auster, mese de lemn neacoperite si destul de inghesuite, scaune incomode. Au si o mocheta foarte murdara la intrare – greu de inteles logica dupa care un astfel de obiect a ajuns acolo.
Meniul e “romanesc” in sensul in care ne-am obisnuit deja de cand ne-au invadat supermarketurile. E foarte lung, am numarat peste 200 de feluri, dupa care am abandonat. Produse ieftine de la supermarket, deci, fara gust, desi La Calinescu sunt facute niste eforturi evidente ca sa mai salveze aparentele. Mancarea e ceva mai elaborata, se munceste mai mult la ea decat la alte restaurante care folosesc aceleasi produse si semipreparate, insa care nu rezista tentatiei muncii putine.
Am luat o Ciorba de fasole cu ciolan fara ciolan, insa cu ceva sunca presata proasta. Daca nu ar fi avut si un castron cu ceapa rosie alaturi, cred ca ar fi ramas neatinsa, nu avea nimic special, ba dimpotriva! Apoi am luat un Cordon bleu cu piure, rezonabil, acesta. Nici Salata de sfecla care a venit alaturi nu a fost cine stie ce. Varza calita cu carnaciori a fost o mancare de cantina proasta, cu carnatii luati de pe raftul pentru saraci de la primul supermarket gasit in cale. Destul de banala a fost si gustarea calda, cu Goujon de pui, Ficatei si Cascaval pane. Pastrama de oaie a fost putin mai buna, insa asta numai in comparatie cu restul felurilor. Mamaliga acompaniatoare a fost rezonabila, insa muraturile erau rasuflate. Cand ma asteptam mai putin, am primit si ceva mai bun, o Vita cu sos haiducesc. Cu sosul mai bun decat carnea. Chiflele erau dintre cele mai proaste, cele mai industriale pe care le-au gasit. Placinta cu branza a fost buna, Profiterolul banal.
Portiile sunt mari La Calinescu, preturile rezonabile, asa ca locul nu duce lipsa de clienti, dupa cum am mai spus. Mai ales ca e in mijlocul cartierului, chiar printre blocuri, optiunile sunt putine pentru oamenii locului, asa ca vin in numar mare, ca la un fel de cantina. Vin si tineri si batrani, oameni singuri care vor doar sa manance, cupluri cu copii in carucior, studenti cu bani putini. Nu cred, insa, ca vine cineva din alta parte a Bucurestiului doar ca sa manance La Calinescu, pentru ca nu prea are de ce sa bata atata drum. Pacat ca nu a avut si omul acesta niste ambitii mai mari cu restaurantul lui. Si, contrar celor scrise mare pe panoul de la intrare, locul nu are nimic de-a face cu o “taverna”…
