Daca n
Daca nu ar fi fost atat de greu de ajuns acolo (e prin spatele Caii Mosilor, pe la Foisorul de Foc) m-as mai fi dus si a doua oara ca sa incerc si alte mancaruri cu nume ciudate, chiar daca prima vizita nu mi-a lasat alta amintire decat o arsura in stomac si frustrarea ca am platit cam mult pentru asa ceva. De aceea, o sa ma abat iarasi de la regula si o sa scriu despre un restaurant la care nu am mancat de cel putin doua ori in ultima vreme.
Nu mi-am dat seama daca si-au pus in minte sa atraga la Karishma mai mult romani sau mai mult pe cei din comunitatile asiatice, asa cum am vazut mai peste tot in strainatate, unde mancarea din bucatariile traditionale (chinezeasca, vietnameza, thailandeza etc.) facuta special pentru europeni e foarte diferita de cea preparata pentru ai lor. Mi-au spus ca in limba lor Karishma inseamna miracol si ca restaurantul e al domnului Raj, indian din India. Se pare ca toti angajatii sunt tot indieni, de la bucatari la ospatari si, cel putin cei din sala nu vorbesc deloc limba romana.
Amenajarea e dupa tipicul oriental cunoscut, cu decoruri specifice (carpete, statuete, draperii etc.), cu multe culori tari, complementare, cu contraste puternice. Nu am nimic cu decorurile din “alt film”, merg cu egala pofta de mancare si la Casa Vernescu, si la Piccolo Mondo, la Vatra Neamului sau la Deutsche Kneipe daca stiu ca gasec mancare buna. Singurul lucru care m-a facut sa vreau sa termin mai repede de mancat si sa plec au fost aerul inchis si caldura. Nu numai ca toate geamurile si usile erau ferecate bine, ci si putinele ferestre pe care le aveau erau acoperite cu niste rogojini compacte si groase. O fi avut asta vreun substrat cultural sau de alta natura, insa noi nu l-am “gustat” deloc. Sper sa-si deschida cat mai repede terasa despre care vorbeau (pe acoperis, parca), altfel au putine sanse sa mai prinda picior de roman pe acolo pana la iarna.
Meniul e bogat, toate felurile sunt trecute mai intai cu denumirea lor indiana, insa au o descriere destul de clara in limba romana. Si aperitivele si felurile principale sunt impartite pe vegetariene si nevegetariene, ceea ce mi se pare un lucru foarte bun. Atat felurile de mancare in sine, cat si asocierile de ingrediente si indicatiile de preparare cuprinse in titluri si descrieri sunt incitante: Mingiute de ceapa prajite in faina galbena, Pulpe de pui umplute cu oua, stafide, caju si alte alune facute in cuptor de lut, Linte neagra, Branza cu spanac, Conopida cu cartofi, Porumb si ciuperci in masala indiana, Pui in sos cremos de caju, alune si fistic, Miel cu naut, Paine cu menta, Iaurt cu legume, Ceapa marinata etc. Felurile principale sunt impartite in trei mari categorii: fara carne, cu pui si cu miel. Nu au peste si si fructe de mare in meniu, si (evident) nici vita. Mai au vreo opt feluri de paine si doua deserturi: Gulab Jamun si Kulfi, adica niste galuste insiropate si inghetata indiana. Stiu, si eu am avut aceeasi reactie cand am citit, insa lucrurile nu sunt chiar asa cum pareau la prima vedere/citire…
Am fost de cateva ori in restaurante indiene, si in Romania si in strainatate, si nu imi aduc aminte sa fi mancat vreun fel care sa-mi fi ramas in minte, despre care sa intreb data viitoare cand mai ajung intr-un astfel de loc. Nici nu am retinut vreodata numele indian al vreunei astfel de mancari (si nici nu cred ca voi tine minte vreodata), asa ca i-am rugat pe chelneri sa ne dea ce cred ei ca au mai bun, cu singura conditie sa nu trebuiasca sa ma opresc direct la farmacie dupa ce plec de la ei. Ca aperitive ne-au adus Julie kebab (de pui) si Sikh kebab (de miel), paine indiana, sosuri de mango si de menta, ceapa marinata si indian pickles (niste legume marinate, nu am identificat ce), iar ca fel principal Butter chicken (pui in sos cremos de rosii si unt), Rogan Josh lamb (miel cu sos de rosii si ceapa) si Veg Pulao (orez cu legume si sofran). La sfarsit am primit singurele doua deserturi din meniu, adica Gulab Jamun si Kulfi.
Aproape toata mancarea e iute la ei (uneori foarte tare) si trebuie sa le ceri in mod expres sa nu puna condimentele cu polonicul in ea. Chiar si cand va jura ca nu va fi asa (cum s-a intamplat in cazul nostru), nu-i luati in totalitate in serios. La fel, aproape toate felurile vin vopsite in culori vii, cred ca le dau cu pensula sau cu niste sprayuri. Carnea de pui a fost vopsita in rosu aprins, pe un pat decorativ de frunze de varza alba, vopsite si ele in rosu, verde electric si inca o culoare, nu mai tin minte care. Nici ceapa marinata nu a scapat, doar ca pentru ea au socotit ca purpuriul e mai adecvat. Garniturile de la miel erau si ele pictate si completate cu minisculpturi in morcovi portocalii si ardei galbeni. Sper ca era comestibila vopseaua aceea, inca nu am patit nimic pana acum, dupa 24 de ore…
Puiul de la aperitiv a fost ca toti puii pe care i-am mancat zeci de ani pana acum, si carnea tocata de miel (un fel de mici), la fel. Cele doua feluri principale erau, de fapt, niste tocanite de pui (respectiv miel) cu un banal sos taranesc de rosii, ardei, ceapa, smantana si ceva mirodenii. Nu erau rele, dar nici vreun deliciu culinar, nici pe departe. Vorba lui Cristi: “Vezi, George, cum am mancat noi zeci de ani pana acum Julie kebab si Rogan Josh lamb fara sa stim…” Foarte bune au fost painea cu bucati intregi de usturoi in ea si, mai ales, orezul cu legume si sofran. La sosuri eu nu am gasit vreun gust deosebit, si nici Cristi nu a fost incantat, asa ca le-am declarat cam inutile. Evident, aproape toate felurile sunt picante, de la putin pana aproape de limita suportabilului pentru un neindian. Deserturile au fost bune, asa cum sunt mai toate lucrurile foarte dulci: galuste din orez, gris si lapte praf, cu miere si fistic si o inghetata indiana pe care nu am inteles de ce au denumit-o asa pentru ca nu era nimic rece acolo, era doar un fel de sarlota din lapte, vanilie fistic si alte lucruri, foarte buna si ea, de altfel.
Dupa cum am spus, chelnerii sunt indieni si nu vorbesc romaneste. Mai multi prieteni m-au indemnat sa ma duc la Karishma, de multa vreme. Spre surprinderea mea, niciunul nu pomenea despre vreo desfatare gastronomica ce m-ar astepta acolo, ci doar ca sa vad chelnerii! Intr-adevar, a fost foarte placut sa ii ai pe aproape (ne serveau doi simultan), mai ales pe Jobince, care parea in extaz tot timpul, atat de zambitor si de fericit parea.
Preturile mi s-au parut ca sunt doar pe masura serviciului, nu si a mancarii. Felurile principale au aproape toate pret unic, de 34 de lei la pui si 36 la miel, iar aperitivele pe la 30 si ceva de lei. Noi am platit putin peste 200 de lei pentru cate un aperitiv, fel principal si desert, fara vin sau alte bauturi, ceea ce ni s-a parut cam mult pentru ce am avut in farfurie.
Am avut totusi senzatia ca Jobince a vrut sa scape de noi mai repede si cand i-am cerut sa ne dea ce au ei mai bun, el ne-a adus ce era mai simplu si mai rapid de facut, sau gata pregatit de dimineata sau din ziua precedenta. Sunt sigur ca daca s-ar fi concentrat mai mult ar fi gasit si solutii mult mai deosebite si mai gustoase. Cu atat mai mult cu cat Karishma are mereu pretentii la un loc sus in topul restaurantelor indiene din Bucuresti.
