Am revenit, totusi. La intrare am fost preluat de o duduita hostessa cam atipica pentru un astfel de job, care nu a putut sa imi raspunda la doua intrebari bamale si care nici nu stia cum si ce sa raspunda cand nu isi da seama ca nu stie ce sa raspunda. Pe vechiul chelner nu l-am mai vazut acolo, insa ceilalti (toti, numai barbati) imi aduceau tot timpul aminte de el. Toti pareau “de meserie”, maturi, insa din acestia “formati” in vremurile de acum. Pe vreo doi dintre ei sigur nu as avea curajul sa ii deranjez cu ceva daca nu as fi in restaurant, impreuna cu alti clienti in jur. Cand am intrat in sala erau veseli si se harjoneau zgomotos, dupa care au tacut si s-au posomorat brusc. Am fost preluat de unul dintre ei cu o plecaciune care arata ca un papion la gatul lui Traian Basescu in tot contextul acela. Prima reactie a fost sa ma gandesc ca isi bate joc de mine, apoi a fost una de jena intensa. Senzatia asta mi-a ramas toata seara, de fiecare data cand venea din nou la masa mea cu o fata teapana si incruntata de parca tocmai ar fi auzit ca am cancer. Fara el a fost chiar placut: restaurantul e curat, clientii, destul de multi, erau toti foarte civilizati, ziceai ca tocmai au venit in grup de la un spectacol de opera; decorurile si lumina sunt destul de calde, desi neobisnuite, muzica atat cat trebuie. Nu sunt mare amator de decoruri femeiesti, insa am putut convietui acceptabil cu ele. Mesele de tip bistrou, acoperite doar partial, sunt foarte mici si inghesuite, incomode, insa scaunele mai salveaza situatia pentru ca sunt semicirculare si cu cotiere. Pe partea dinspre perete sunt banchete albe, care dau o senzatie si mai intima. Si tacamurile mi-au placut, mai ales paharele de tip retro, din sticla groasa. Nu am reusit sa citesc nimic din meniuri pentru ca erau scrise atat de mic si de bizar (pe niste hartie de calc semitransparenta pe care, oricum o intorceam, tot din spate vedeam scrisul) incat am renuntat si i-am spus chelnerului sa imi aduca ce crede el ca e mai bun; oricum voiam sa il vad plecand cat mai repede de langa mine fiindca era atat de nenatural si de teatral incat nu m-ar fi mirat deloc daca mi s-ar fi adresat, la un moment dat, cu “preacinstite si onorabile domn”. Masa propriu-zisa a inceput cam prost, pentru ca ne-au adus o paine destul de tare, insa ne-am consolat cu gandul ca e mai sanatos asa, la varsta noastra. Servirea a fost rapida, de fiecare data. Am fost instiintat ca voi manca supa de mazare, dupa care mi s-a pus in fata o farfurie cu cateva bucatele de carne. Nedumerirea s-a risipit cand a aparut alt chelner cu un fel de sufertas spatial, un tub de nichel foarte lung si subtire, din care a turnat si lichidul intr-un mic show care chiar ne-a amuzat. A fost foarte buna si deosebita, nu gasesti prea des in Bucuresti asa ceva. Credeam ca asta fost tot, insa apetitul pentru spectacol cu orice pret e de nestavilit la Balthazar.
Mi s-a spus ca restaurantul asta e al unei doamne din lumea modei (cred ca o cheama Arapu, sau ceva pe acolo), ca sa nu fiu luat prea tare prin surprindere mai departe. La felul urmator am primit o farfurie cu un presulet de bambus pe ea si cu trei pachetele legate cu o sforicica, de hartie sau de plastic (pachetelele), nu mi-am dat seama oricat le-am pipait. Cand am dat sa scot presuletul ca sa-l pus sub farfurie, unde banuiam eu ca ii este locul, am vazut cum incepe sa curga ceva din pachetele si am realizat, cu stupoare, ca mancarea mea (fructe de mare cu sos) nu urma sa vina, ci ca era chiar acolo! Oricat ne-am straduit, si eu si invitatul meu, nu am gasit vreo noima in tot acest aranjament. M-am resemnat si am inceput sa mananc sosul de pe coala de hartie/plastic cu furculita. Pacat ca nu am reusit sa apuc mare lucru din el, inainte de a se risipi pe presulet si pe farfurie si pe fata de masa, pentru ca era, intr-adevar, foarte, foarte bun. Am mancat direct din hartie, nu stiu nici acum daca asa se cuvenea. Daca as fi luat presuletul si as fi golit continutul in farfurie, cum am fost tentat la inceput, mi-am dat seama ca nu aveam unde sa pun trei hartii pline cu sos. Pe fata de masa nu imi venea sa le pun, si nici loc pentru inca o farfurie nu era, mesele, dupa cum am spus, sunt foarte mici. Am mancat repede si garnitura de orez cu legume care era pusa, surprinzator, intr-un castronel absolut normal, ca sa nu cumva sa se intoarca chelnerul si sa-i faca si acesteia vreo “fantezie”… A fost absolut delicios, cred ca a fost printre cele mai bune orezuri pe care le-am mancat eu vreodata, aproape ca mi-a trecut toata frustrarea. Nu am avut curajul sa comandam si desert, a fost suficienta doza de bizarerie pentru o singura zi. Am platit un pret normal, adica exact atat cat am crezut noi ca ar face o mancare atat de buna si, de ce sa nu o spun, destul de rar de gasit in Bucuresti. Mi-a parut rau ca nu am avut bani la mine si a trebuit sa folosesc un card, eram tare curios sa vad, stiti ce… Am lasat 10,3% bacsis (tips – pentru cei care nu sunt familiarizati cu termenul) si nu am mai stat sa vedem reactia chelnerului. Cu siguranta ca voi reveni la Balthazar. Imi pare rau ca nu e cu autoservire, atunci chiar ca m-as duce aproape zilnic, mai ales vara, cand e frumos sa mergi pe langa parc.
